(2023) Ce ar trebui să știu despre noua limită de 48 de luni?

În cazul activităților externe, costurile de transport, cazare și costurile suplimentare de călătorie, precum și sumele forfetare pentru mese pot fi deduse ca cheltuieli profesionale.

Din 2014, un nou termen de 48 de luni joacă un rol semnificativ.

(1) Termenul de 48 de luni pentru determinarea primului loc de muncă
"Primul loc de muncă" este o unitate fixă a angajatorului la care angajatul este alocat permanent. Chiar și fără o desemnare explicită din partea angajatorului, se presupune o alocare permanentă dacă angajatul urmează să lucreze pe termen lung la un loc de muncă. Acesta este cazul unei angajări

• pe perioadă nedeterminată ("până la noi ordine"),
• pentru întreaga durată a relației de muncă (determinată sau nedeterminată) sau
• pe o perioadă de peste 48 de luni.

SFAT: Aceasta înseamnă: toate alocările (transferuri, detașări, comenzi) care sunt limitate de la început la maximum 48 de luni nu constituie un "prim loc de muncă", ci o activitate externă. Astfel, costurile de transport pot fi deduse cu diurna de serviciu sau cu costurile reale, iar sumele forfetare pentru mese și costurile de cazare pot fi deduse ca cheltuieli profesionale sau rambursate de angajator fără impozit.

(2) Termenul de 48 de luni pentru activitatea la sediul unui client
Spre deosebire de trecut, un angajat poate avea, conform noii legislații, "primul loc de muncă" și la sediul unui client al angajatorului său, dar numai în cazul unei activități pe termen lung. Acest lucru se aplică, de exemplu, angajaților care lucrează pe termen lung la un proiect la client sau lucrătorilor temporari care lucrează la împrumutat fără limită de timp.

O astfel de activitate pe termen lung există dacă angajatul lucrează la sediul unui client sau al unei companii afiliate

• de la început pentru mai mult de 48 de luni sau
• pentru durata relației de muncă.

(3) Termenul de 48 de luni pentru costurile de cazare
Pentru cazările în timpul unei activități externe, doar costurile reale pot fi deduse ca cheltuieli profesionale sau de afaceri. Din 2014, costurile de cazare pot fi deduse sau rambursate de angajator fără impozit doar pe o perioadă de 48 de luni în valoare nelimitată.

Începând cu luna a 49-a, deducerea cheltuielilor profesionale sau rambursarea fără impozit a costurilor este limitată la cheltuielile comparabile în cazul unei duble gospodării, adică la maximum 1.000 Euro pe lună. Această limitare se aplică doar în cazul activităților externe în Germania, nu și în străinătate.

Perioada de 48 de luni începe din nou dacă activitatea la același loc de muncă este întreruptă timp de cel puțin 6 luni. Motivul întreruperii activității (de exemplu, boală, concediu, activitate la un alt loc de muncă) nu contează.

 

Recent, Tribunalul Fiscal din Münster a confirmat opinia fiscului și a decis că o alocare repetată, dar limitată, la un șantier de fiecare dată pentru mai puțin de 48 de luni nu constituie un "prim loc de muncă" acolo, chiar dacă munca a durat în total mai mult de patru ani fără întrerupere (Tribunalul Fiscal din Münster din 25.3.2019, 1 K 447/16).

Particularitate pentru lucrătorii temporari:

Lucrătorii temporari nu au o relație de muncă cu compania la care sunt angajați, ci cu compania de muncă temporară, care este adesea denumită "împrumutător". Dacă acești angajați sunt "împrumutați" unei anumite companii pentru o anumită perioadă de timp, se pune întrebarea dacă își pot deduce călătoriile la locul de muncă conform principiilor de costuri de călătorie (30 de cenți pe km parcurs) sau doar cu indemnizația de distanță mai mică (30 de cenți pe km de distanță).

În principiu, se aplică: costurile de transport pot fi revendicate doar cu indemnizația de distanță dacă lucrătorul temporar este alocat permanent unui loc de muncă. Acesta este cazul dacă urmează să lucreze acolo pe termen lung, și anume

• pe perioadă nedeterminată ("până la noi ordine"),
• pentru durata relației de muncă sau
• pe o perioadă de peste 48 de luni.

Aceasta înseamnă: lucrătorii temporari pot avea, de asemenea, "primul loc de muncă" la client dacă lucrează acolo pe termen lung. Acest lucru este valabil doar dacă angajatul urmează să lucreze acolo de la început (!) pentru mai mult de 48 de luni sau pentru durata relației de muncă sau pe perioadă nedeterminată. Călătoriile pot fi deduse doar cu indemnizația de distanță, sumele forfetare pentru mese și costurile suplimentare de călătorie nu sunt luate în considerare. Lucrătorii temporari care lucrează doar pentru o perioadă mai scurtă în companiile clienților desfășoară o activitate externă și își pot deduce călătoriile cu diurna de serviciu - și, în anumite limite, și sumele forfetare pentru mese.

 

Recent, Tribunalul Fiscal din Saxonia Inferioară a decis că un angajat aflat într-o relație de muncă nedeterminată cu o companie de muncă temporară poate deduce costurile de transport doar cu indemnizația de distanță pentru călătoriile sale între locuință și locul de muncă, chiar dacă compania de muncă temporară a convenit o limitare a activității cu fiecare împrumutat al angajatului (hotărârea din 28.5.2020, 1 K 382/16).

Cu toate acestea, BFH a anulat hotărârea (hotărârea BFH din 12.5.2022, VI R 32/20). Conform acesteia: relația de muncă relevantă pentru a determina dacă angajatul este alocat permanent unei unități operaționale în sensul art. 9 alin. 4 frazele 1 până la 3 EStG este cea dintre angajator (împrumutător) și angajatul (temporar). Dacă angajatul este angajat la împrumutat în misiuni repetate, dar limitate, nu există o alocare permanentă.

Curtea Federală de Finanțe a declarat în hotărârea sa din 10.4.2019 (VI R 6/17) că existența unei relații de muncă temporară nu exclude presupunerea unei alocări permanente. Totuși, nu a trebuit să decidă cazul concret, deoarece în situația respectivă angajatul a fost alocat succesiv la două locuri de muncă diferite în timpul relației sale de muncă. Acest lucru nu a fost cazul în situația actuală, deoarece reclamantul a lucrat de fapt doar la compania B și a fost angajat special pentru aceasta de către compania de muncă temporară. În orice caz, acum este din nou rândul BFH, deoarece recursul este în curs (nr. VI R 32/20). Lucrătorii temporari afectați ar trebui, prin urmare, să depună o contestație împotriva deciziilor fiscale nefavorabile și să solicite suspendarea propriului lor proces.