Ce ar trebui să știu despre noua limită de 48 de luni?
Principiu: Ce înseamnă limita de 48 de luni?
Din 2014, pentru activități externe se aplică așa-numita limită de 48 de luni. Aceasta este decisivă pentru a stabili dacă există un prim loc de muncă sau dacă cheltuielile de călătorie (costuri de transport, cazare, costuri suplimentare și indemnizații de masă) pot fi deduse integral ca cheltuieli profesionale.
1. Limita de 48 de luni la primul loc de muncă
Un prim loc de muncă este o unitate fixă la care angajatul este atribuit permanent. O astfel de atribuire se presupune dacă angajatul este acolo:
- pe perioadă nedeterminată („până la noi ordine“),
- pe toată durata contractului de muncă sau
- de la început pentru o perioadă mai mare de 48 de luni
Sfat: Dacă atribuirea este de maximum 48 de luni, nu există un prim loc de muncă. Aceasta înseamnă: costurile de transport, indemnizațiile de masă și costurile de cazare pot fi deduse ca cheltuieli profesionale conform principiilor de costuri de călătorie sau rambursate fără impozit.
2. Limita de 48 de luni pentru activități la sediul clientului
Și la sediul unui client (de exemplu, în cazul muncii temporare sau al proiectelor) poate exista un prim loc de muncă – în special dacă angajatul:
- este atribuit de la început pentru mai mult de 48 de luni sau
- pe toată durata contractului de muncă
- la sediul clientului.
3. Limita de 48 de luni pentru costurile de cazare
Din 2014, costurile de cazare pentru activități externe pot fi deduse integral doar pentru 48 de luni. Începând cu luna a 49-a, acestea sunt limitate la 1.000 Euro lunar – însă doar pentru activități în țară.
Sfat: O întrerupere de cel puțin șase luni resetează perioada de 48 de luni.
4. Jurisprudența actuală privind limita de 48 de luni
Tribunalul Fiscal Münster a decis: Chiar și misiunile multiple pe perioade determinate de < 48 de luni nu duc la presupunerea unui prim loc de muncă – chiar dacă misiunea totală durează mai mult de 48 de luni (FG Münster, 25.03.2019, 1 K 447/16).
5. Particularități pentru lucrătorii temporari
Lucrătorii temporari sunt angajați la împrumutător, dar lucrează la împrumutat. Punct de dispută: Pot fi deduse costurile de transport la locul de muncă conform principiilor de costuri de călătorie sau doar cu indemnizația de distanță (indemnizația de navetist)?
Poziția administrației fiscale
- Primul loc de muncă este la împrumutat dacă există o atribuire permanentă – adică:
- pe perioadă nedeterminată,
- pe durata contractului de muncă sau
- de la început pentru 48 de luni
- Costurile de transport pot fi deduse doar cu indemnizația de distanță (scrisoarea BMF din 25.11.2020, BStBl 2020 I S. 1228).
Decizia Curții Federale Fiscale (BFH)
BFH a decis pe 17.06.2025 (Az. VI R 22/23): O atribuire pe perioadă nedeterminată pentru lucrătorii temporari nu este posibilă din cauza Legii privind detașarea de personal (AÜG).
- Conform § 1 Abs. 1b AÜG, un lucrător temporar poate lucra maxim 18 luni la același împrumutat.
- O atribuire permanentă este astfel exclusă prin lege – și, prin urmare, și presupunerea unui prim loc de muncă la împrumutat.
Exemplu de caz (BFH VI R 22/23)
Un lucrător temporar a fost angajat pe perioadă nedeterminată la o firmă de muncă temporară din 28.11.2015 și din 2015 pentru peste trei ani la un împrumutat. El și-a dedus costurile de transport conform principiilor de costuri de călătorie, dar administrația fiscală a recunoscut doar indemnizația de distanță. BFH a dat dreptate reclamantului:
- Chiar și pentru misiuni înainte de 01.04.2017, nu există o atribuire permanentă.
- Chiar și în cazul misiunilor repetate pe perioade determinate, nu se creează un prim loc de muncă.
Alte hotărâri judecătorești
Deja pe 20.11.2024, Tribunalul Fiscal Düsseldorf a decis similar (Az. 15 K 1490/24 E). Deși a fost depus un recurs, acesta a fost retras ulterior de administrația fiscală – aparent în recunoașterea opiniei BFH.
Sfat pentru lucrătorii temporari
Chiar și în cazul unei misiuni mai lungi la același împrumutat: Verificați dacă există o atribuire permanentă în sens fiscal. În multe cazuri, costurile de transport pot fi deduse conform principiilor de costuri de călătorie.
Notă: Administrația fiscală nu recunoaște încă reglementările legale ale AÜG în dreptul fiscal. Cu toate acestea, jurisprudența BFH oferă o bază solidă pentru contestații.
